Medicul Cătălin Cîrstoiu și-a prezentat planul de termoficare pentru Capitală. Gigacaloria costă aproape 1000 lei, din care 65% este subvenționată de stat. Acesta spune că trebuie avute în vedere soluțiile energetice ale orașului, având în vedere că zona nu are prea multe opțiuni.
Am dat azi startul dezbaterilor cu partenerii politici și cu experții pe marile probleme ale Bucureștiului, iar prima temă abordată a fost termoficarea.Departe de a rezolva problema termoficării în București, Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan împinge Termoenergetica și ELCEN în faliment! Datoriile Termoenergetica către ELCEN se apropie de 1 miliard de lei (inclusiv penalități), iar sistemul centralizat de termoficare e o sită prin care se irosesc zilnic banii bucureștenilor.Energia termică în București e produsă scump, ineficient – la un preț de 3 ori mai mare decât în Oradea, de pildă – iar bucureștenii au suferit și suferă în continuare de lipsa căldurii și a apei calde.Mai mult, primăria condusă de Nicușor Dan a ratat fonduri europene pentru termoficare de peste 200 de milioane de euro, bani pe care îi putea accesa din 2020, dar pe care n-a știut să-i atragă.Ca primar general mă voi ocupa din prima zi de îmbunătățirea sistemului de termoficare, cu obiectivul major de a reduce prețul la energia termică pentru bucureșteni.Prima măsură concretă pe termen scurt va fi fuziunea ELCEN – Termoenergetica, pentru a integra producția cu distribuția de energie termică și a începe astfel eficientizarea sistemului.În al doilea rând, în colaborare cu Ministerul Energiei, vom face branșarea CET-urilor direct la rețeaua Transgaz, lucru care va contribui și el eficientizare și la scăderea costurilor.În al treilea rând, vom înlocui conductele de termoficare din rețeaua principală și din cea secundară, dar promit bucureștenilor un alt ritm, mult mai bun față de cel actual.Bucureștiul trebuie de asemenea să se orienteze către noi forme de energie și de aceea voi explora potențialul energiei geotermale, care poate fi o bună soluție în special pentru partea de nord a orașului, dar și producția de energie din deșeuri.Voi face echipă cu Guvernul României, cu Consiliul General al Capitalei, cu primăriile și consiliile de sector pentru a le da bucureștenilor un sistem de termoficare mai bun, căldură și apă caldă oricând e nevoie, la un cost mai mic.
În 2023, Primăria Generală a Capitală ar fi trebuit să plătească 1,8 miliarde de lei subvenții. Bugetul Primăriei Generale pentru anul trecut a prevăzut doar o plată de 1,1 miliarde de lei, adică rezultă un deficit real de 700 de milioane de lei care ar fi trebuit plătit de Primăria Municipiului București către Termoenergetica. Asta înseamnă un deficit din start de 700 de milioane de lei, ceea ce va împinge cele două companii într-o perioadă foarte dificilă tocmai prin ineficiența acestei relații între Primărie – Termoenergetica și Elcen. Această situație poate duce la intrarea din nou în insolvență a celor două companii, cum a fost în trecut, cu atât mai mult cu cât Primăria – deși i s-a cerut acest lucru – nu a generat un audit pentru a putea face aceste plăți, consideră candidatul Coaliției la Capitală.
Trebuie privit și din prisma inexistenței unui PUG al Capitalei. Este inexistent, deși de 4 ani auzim de el. Nu putem vorbi astăzi de această hartă GIS în PUG care ne-ar da informații absolut concrete și de o importanță majoră pentru rețelele de termoficare. Discuțiile despre trendul zile în materie de energie: decarbonarea este de bază. Noi vorbim în continuare despre soluții ale problemelor de bază ale oamenilor, iar rolul nostru nu e să venim să spunem că apa caldă va veni a doua zi cum ați mai auzit, ci am putea aveam rolul de a spune că prin eficiența noastră și prin dialog constructiv vom putea oferi oamenilor o administrație care aduce căldură în sufletele lor”, a mai adăugat Cîrstoiu.
Citește și:
Cătălin Cîrstoiu:”București este un oraş bolnav, căruia îi trebuie un tratament”